Artele martiale chinezesti cunoscute sub denumirea de kung fu (mai ales in afara Chinei) sau wushu reprezinta sisteme de lupta complexe, majoritatea incluzand si arme ce au fost dezvoltate pe teritoriul Chinei de-a lungul mileniilor. Exista dovezi istorice despre existenta acestora inca de acum cca 4000 ani.
Wushu (arta razboiului) s-a transmis din generatie in generatie prin intermediul a 2 canale mai mult sau mai putin distincte:
1. familiile (jiā) sau clanurile care in societatea chineza au avut dintotdeauna si inca au un rol deosebit de important de agregare si care nu se limiteaza la sensul occidental de familie ci include in mod normal minim 3 generatii de membri si rudele prin alianta. In interiorul clanului care are o ierarhie bine stabilita sunt o serie de proprietati comune uneori chiar si un limbaj secret si, de multe ori, un stil de lupta transmis doar in interiorul familiei.
2. sectele (pài) – echivalentul familiei in congregatiile religioase. Sensul de secta este total diferit de cel occidental pentru ca aceste „secte” nu au un caracter eretic fata de o conducere centralizata ci mai degraba reprezinta expresia unui curent local in multitudinea de credinte si superstitii ale poporului chinez care insa coexista, se influenteaza si se intrepatrund armonios si nu au generat tensiunile cu care suntem obisnuiti atunci cand curentele religioase intra in contact. Aceste scoli din cadrul comunitatilor religioase au dat si cele mai cunoscute stiluri: Wudang si Shaolin. O zicala foarte cunoscuta in China spune ca in nord se acorda respect stilului Shaolin iar in sud este stimat Wudang-ul.
Revenind la ce este de fapt kung fu si daca este acesta potrivit pentru autoaparare trebuie sa observam ca inca de la inceput acesta a fost conceput si a functionat strict ca un sistem de lupta reala. La scara mica sub forma de autoaparare si la scara mare ca tehnica de lupta pentru razboi. Razboaiele si-au schimbat insa forma si acum luptele cu sabii si sulite nu mai au loc decat pe platourile de filmare si sub forma de demonstatii in competitiile sportive. Multi privesc wushu-ul sportiv si au impresia ca palosele din tabla si costumele inflorate sunt ceea ce definesc arta, ingnorand faptul ca acest sport pe care il privesc este doar expresia palida a unei intregi culturi vechi de mii de ani a unor popoare razboinice care si-au asigurat suprematia chiar prin intermediul acestor tehnici de lupta. Acestea erau atat de avansate incat, de multe ori, maestri de renume (iar la vremea respectiva renumele se castiga prin lupta nu prin demonstratii) ai diverselor stiluri au fost angajati sa instruiasca trupele imperiale.
Datorita eficientei lor aceste sisteme de lupta corp la corp sunt si acum utilizate de diferite armate pentru instruirea soldatilor. O parte din tehnici si au facut loc in competitiile sportive de contact unde luptatori precum Cung Le s-au impus in campionatele de Sanda, Strikeforce si UFC.
Dar autoapararea necesita de cele mai multe ori o abordare complet diferita de sporturile competitionale. In ceea ce priveste modul de antrenament – care pentru majoritatea persoanelor nu poate fi identic cu al unui sportiv profesionist cu calitati fizice exceptionale si care isi dedica timpul strict pentru acest lucru – nu poti cere unei persoane medii sa indure rigorile fizice si sa se supuna accidentarilor inerente unor antrenamente dure zilnice. Iar aici sistemul traditional de a invata arte martiale exceleaza. Prin acest sistem corpul practicantului se caleste treptat, capacitatile fizice cresc si ele, spiritul se elibereaza si, dupa un timp de practica, persoana se schimba radical putand face fata unor provocari care ii depasesc pe oamenii obisnuiti din randul carora provine. Si poate cel mai important este efectul asupra sanatatii generale.
Chinezii au inteles in urma cu foarte mult timp functionarea corpului uman intr-un mod total diferit de occidentali si medicina lor si au inclus cunostintele TCM in sistemele de antrenament. Acest lucru este de altfel normal daca ne gandim ca Wushu a fost de fapt conceput pentru prelungirea vietii si asta include 3 aspecte: inlaturarea pericolului imediat prin tehnicile de lupta, tratarea traumelor si imbunatatirea conditiei generale a practicantului atat in plan fizic cat si mental.
In cadrul scolii noastre sistemul de antrenament este cel traditional, orientat pe dezvoltarea armonioasa a calitatilor fizice, teoretice si spirituale pentru a putea face fata situatiilor critice in care este necesara o reactie decisiva pentru aparare dar un rol important este ocupat si de educarea vointei, a perseverentei si atitudinii care diferentiaza arta martiala de sport.
Stilul pe care il practicam reprezinta esenta artelor martiale interne si este strans legat de locul considerat in China si in restul lumii ca fiind punctul zero pentru tot ceea ce inseamna stiluri interne de kung fu – muntele Wudang. Tehnicile si metodele de antrenament au fost studiate direct cu maestri consacrati care reprezinta autoritatea indiscutabila in privinta autenticitatii si calitatii artei.
